După doi ani de “pregătire intensă” în ale SF-ului, participând la Clubul de Lectura Nemira, mă simt mai bogat cu 24 de cărți. Nu, nu le-am citit pe toate, însă am avut ocazia să le descopăr prin intermediul celor care au făcut-o, iar dintre cele pe care le-am parcurs au fost unele fără de care cred că experiența mea ar fi fost mai puțin colorată.

Trăgând linie după doi ani de existență iată ce ne spun numerele:

  • deși au fost mai multe tentative de a încerca și altceva din portofoliul Nemira, în topul preferințelor cititorilor au rămas cărțile SF (Colecția Nautilus SF 83,3%), urmată pe loc secund de Suspans (Colecția Suspans 12,5%) și undeva departe de Fantasy (Colecția Nautilus Fantasy 4,2%);
  • 2 din 24 de cărți adică 8,3% au fost cărți scrise de autori romani – Richter 8.9 și Vegetal, la întâlnirea clubului fiind prezenți și autorii acestora;
  • 1 din 24 de cărți adică 4,1% au fost cărți scrise de o scriitoare – Ursula K. Le Guin, așadar domină scriitorii;
  • dintre preferințele cititorilor se detașează Philip K. Dick și Arthur C. Clarke cu câte 3 cărți (12,5%) prezentate în cadrul clubului, urmat fiind de George R.R. MartinOrson Scott Card și Stanislaw Lem fiecare cu câte 2 cărți (8,3%);
  • 2 din 24 de cărți, adică 8,3% au fost culegeri de texte – Regii Nisipurilor și Blestemul din Sarnath, restul romane.

Așadar, profilul unui cititor standard arată cam așa:

Membrul Clubului de Lectură Nemira citește în mod regulat literatură Science-Fiction, preferă romanele scrise de autori străini apărute în Colecția Nautilus SF și a citit cel puțin o carte de Philip K. Dick sau de Arthur C. Clarke.

Mai multe despre clubul de lectura găsiți aici – florinstanciu.ro/tag/clubul-de-lectura-nemira/ și cum am sărbătorit doi ani aici – jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro

2014

 

2013