#bookchallenge

După isteria cu Ice Bucket Challenge, pe internet (mai ales în rețelele de socializare) a a apărut o nouă formă de epidemie ideatică – book challenge. Epidemiile ideatice și comportamente sociale contagioase au existat dintotdeauna cu efectele lor benefice (vezi modul în care Google analizează răspândirea gripei pe glob pornind de la numărul de căutări și numărul de articole apărute pe internet) sau dăunătoare (vezi modul în care în istoria omenirii mai mulți dictatori au reușit sa subjuge ideilor lor mase întregi). Aceste epidemii au multe în comun cu epidemiile reale, cele generate de microorganisme, însă, spre deosebire de acestea cele ideatice pot avea și efecte pozitive și se pot răspândi cu o viteză incredibilă datorită mijloacelor de comunicare disponibile în momentul de față. Ma gândesc că e posibil la un moment dat ca o idee să circule atât de repede încât ar putea schimba peste noapte valori și concepții, dar în același timp văd și reversul medaliei – de exemplu cum ar arăta lumea dacă ar fi cuprinsă de o epidemie ideatică în care suicidul ar înlocui acea găleată cu gheață turnată în cap?

Revenind la Book Challenge – pe românește leapșa cu o listă de cărți preferate sau care te-au marcat, trebuie să recunosc că nu am fost chiar printre primii vizați de acest fenomen, însă când a sosit momentul am fost trosnit din trei părți în aceeași zi. Urmărind reacțiile celorlalți, care variau de la „eu nu pot să mă rezum la o listă de 10 cărți, căci toate cărțile m-au marcat” până la liste in-extenso, de dragul acestei ideii din spatele acestei epidemii dau curs invitației venită de la Valentina Tîrlea, Iulia Munteanu și Dan Kawa, prin această postare. La rândul meu voi nominaliza și eu pe câțiva, dar nu aici ci pe Facebook.

Lista de mai jos cuprinde 10 cărți (basme, povestiri, nuvele, romane, etc.) care m-au marcat pozitiv. Ordinea cărților este cronologică – un detaliu pe care eu îl găsesc relevant în astfel de clasificări personale.

  1. Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu
  2. La Medeleni de Ionel Teodoreanu
  3. Metamorfoza de Franz Kafka
  4. Ciuma Albă de Frank Herbert
  5. Un Genetician Privește Lumea de Constantin Maximilian
  6. Împăratul-zeu al Dunei de Frank Herbert
  7. Cartea celor cinci cercuri de Miyamoto Musashi
  8. The Book of Runes de Ralph H. Blum
  9. Alchimia de Serge Hutin
  10. Golem XIV de Stanislaw Lem

Acum, numai cine a făcut o astfel de lista știe cât de greu e sa aleagă dintre toate cărțile care l-au influențat pe cele mai de seama, și… partea frumoasa a book challenge-lui e ca te face să arunci o privire în tine… la fundația propriei persoane.

Pe mine unul o astfel de listă îmi spune ceva despre persoana care a făcut-o… mă ajută să văd dincolo de coperți exact ca în videoclipul sugestiv de mai jos…

0 Comments

Spune-ți părerea...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.