Eram prin clasa a VIII-a când profesoara mea de meditații la Română mi-a oferit cadou de ziua mea “Ciuma Albă” de Frank Herbert. Peste ani pornind de la acest gest aveam să descopăr fascinantul univers Dune și cât de mult semăna meditatoarea mea cu Baronul Vladimir Harkonnen (un personaj cu voce de bariton atât de “împlinit” încât necesita suspensoare anti-gravitaționale care aveau menirea de ai susține enorma greutatea). Nu exagerez. Sper doar să mai fie în viață și să fie sănătoasă!…

Ciuma Albă nu a fost o alegere întâmplatoare, ca atunci când vrei să îi iei unui amic un cadou de ziua lui și alegi o carte la modă. Nu. Meditatoarea mea era un foarte bun pedagog… Ea descoperise în mine amestecul de interes pentru domenii precum Genetica și Science-Fiction… Și… cred că a făcut cea mai bună alegere prin cartea de față, pentru că le include din plin pe amândouă. Pe lângă rolul declarat de a-mi dezvolta apetitul pentru astfel de cărți, Ciuma Alba a reprezentat pentru mine și o lecție de etică privind știința și cele două fețe ale cunoașterii – cea eliberatoare și cea distructivă.

M-am chinuit multă vreme să citesc Ciuma Albă. Aveam creierul necopt și mulțimea de termeni și explicații specifice biochimie mă dezarmau ușor. În plus, pentru stilul cinematografic ce-l caracterizează pe Herbert (planuri de acțiune paralele care converg spre finalul cărții în unul sau mai multe evenimente), trebuia să ai capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu în ciuda faptului că autorul îți oferă doar detalii. Cred că pe la a 4-a încercare am izbutit să o termin și asta după ce am dobândit deprinderile necesare… adică cam prin a XII-a.

Acțiunea romanului se desfășoară în jurul lui John Roe O’Neill, un genetician american cu origini irlandeze, care a venit în Dublin pentru a realiza un proiect denumit pompos “Privire de ansamblu asupra cercetării genetice la irlandezi”. Acesta are neșansa de a fi martorul unui atentat cu bombă, revendicat de o ramură IRA (Armata de Eliberare Irlandeză), în care îi moare soția Mary și cei doi gemeni Kevin și Mairead. Ca o consecință a acestui eveniment personajul principal înnebunește și începe să pună la cale un genocid. Își canalizează toate eforturile în a găsi o modalitate prin care să-i pedepsească pe cei implicați (Irlanda pentru atentat, Anglia pentru opresiunea asupra Irlandei și Libia pentru antrenarea teroriștilor). Cum autoritățile se arată neputincioase iar el nu putea ajunge direct la ei, O’Neill apelează la propriile cunoștințelor și crează o boală mortală pe care o eliberează în lume. Această boală / molimă / ciumă ucidea preferențial femeile și era caracterizată printre altele și de apariția pe piele a unor pete albe. Nu, nu trebuie să vă gândiți că O’Neill e misogin… Pierderea lui  a fost atât de mare încât prin actul său dorea ca toți bărbații care s-au aflat în spatele atentatului să sufere același chin.

Numele cărții vine de la simptomele bolii, dar ceea ce mi se pare interesant e că “Ciuma Alba” mai este și denumirea sub care este cunoscută colonizarea britanică în părțile din lume cu populație non-caucaziană.

Autorul descrie excelent atât drama omului de știință cât și proporțiile mondiale pe care le iau acțiunile sale (Bostonul este ars din temelii, Roma este distrusă de bombe atomice, etc). Ciuma Albă nu are leac. Singurul capabil să creeze unul este însăși creatorul ei, iar autoritățile după ce își dau seama cu ce se confruntă, pornesc o luptă contra cronometru între a salva puținele femei care nu au fost atinse de molimă și găsirea unui leac ceea ce implică printre altele și prinderea lui O’Neill.

Romanul în sine reprezintă un semnal de alarmă la adresa acțiunilor unor grupuri de oameni, purtate în numele segregării, la pericolele genului ăla de dreptate “pe care ți-o faci cu mâna ta” și totodată la adresa unor segmente de cercetare care sunt interzise (exemplu actual – vezi clonarea umană). Spre deosebire de alte SF-uri scrise de Herbert, acțiunea romanului se petrece în zilele noastre și chiar dacă au trecut 20 de ani de la publicarea cărții, societatea actuală încă deține premisele necesare să devină peste noapte lumea imaginată de Frank Herbert.

Obiectivul unora dintre cei care au propus legiferarea cercetărilor cu ADN recombinat este folosirea puterii guvernamentale în suprimarea ideilor care altfel ar putea decurge dintr-o asemenea cercetare. Acest lucru ne-ar duce înapoi la o era a dogmatismului, din care omenirea nu a scăpat decât recent. Asta pe lângă faptul că ar fi o sarcină lipsită de eficacitate. Este imposibil să stai la infinit în calea explorării adevărului. Cândva, undeva, oamenii vor învăța acest adevăr! (Philip Handler – Președintele Academiei Naționale de Știință)

Herbert a fost un mare vizionar și nu de puține ori a fost proclamat cel mai bun scriitor de Science-Fiction din toate timpurile. Nu știu cum aș fi perceput cartea dacă aș fi citit mai întâi Dune, însă după cum s-a văzut treaba chiar dacă începutul a fost mai greu… după ce am citit Ciuma Alba am vrut să mai citesc și altceva scris de Herbert.

Ciuma Alba a fost publicată în România, în 1994 la Editura Uranus (SF Avertisment), iar pentru acea vreme cartea a fost tipărită în condiții excelente – bine legată și coperți cartonate lucioase. Pe spatele acesteia este o poză alb-negru cu Frank Herbert, autograful său și o scurtă listă a cărților scrise de el. În capul listei stă seria de cărți care mi-a atras atenția în felul următor: << Ciclul “Dune” – 12 milioane exemplare în 14 limbi >>. Mi-am zis că trebuie să fie ceva de capul ei, de vreme ce a fost publicată în atâtea exemplare… și asa am ajuns eu la Dune – un univers care avea să aibă profunde implicații asupra mentalului meu (mentatului din mine).

ciuma_alba2

Menționez la sfârșit că Ciuma Alba a fost sursa mea de inspirație pentru scurta povestioară intitulată “Ciuma de 3 Zile”, pe care o puteți citi AICI sau pe Fictiuni.ro.