Literatura SF – tendințe pe internet (2004-prezent)

În zilele noastre Google este sinonim cu internetul. Pe lângă arhicunoscutele produse Google: motorul de căutare, Google+Gmail sau Blogger, gigantul internetului oferă publicului larg instrumente de analiză mai puțin cunoscute. Dintre acestea, în ultima vreme, două mi-au atras în mod deosebit atenția: Google Books Ngram Viewer – un index a 5 milioane de cărți digitalizate (despre care vorbesc aici) și Google Trends – un instrument care reflectă tendințele de pe internet și care arată cât de des un anumit „termen” căutat, se regăsește în raport cu un maxim de căutare, în diferite regiuni ale lumii și în diferite limbi. Altfel spus, cifrele pe care le veți regăsi în graficele de mai jos, reprezintă procentul căutărilor termenului „Science Fiction” față de un maxim atins (de când există internetul și până acum) și reflectă interesul oamenilor pentru acest gen de literatură.

Deși tendința generală este în scădere, ceea ce înseamnă o scădere a interesului pentru Science Fiction în comparație cu primele zile ale internetului, există și o parte bună și anume faptul că România (în momentul conceperii acestei postări) ocupa locul 3 la egalitate cu Rusia și Suedia, în ceea ce privește interesul pentru acest gen de literatură. Surprinzător, maximul de interes se află în Vietnam și Cehia. Acest clasament ar trebui să dea de gândit editurilor de la noi și mai ales celor din Vietnam :))

Notă: Graficele de mai jos se actualizează dinamic (adică la fiecare refresh al paginii). Din acest motiv, datele afișate vor fi cele existente în momentul citirii și nu cele existente în momentul scrierii acestei postări.

 

 

 

0 Comments

Spune-ți părerea...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.