Premiile Vladimir COLIN 2014

Mare sărbătoare mare în ograda SF-ului Românesc – decernarea premiilor Vladimir Colin, ediția a VI-a, pentru literatura română de gen SF&F, publicată între 2011 și 2013, care s-a ținut la Ceainăria ArCub. După numărul participanților (33 + 1 barman) parcă n-ai zice să fie chiar așa mare. Am înțeles totuși că acesta e un număr bun, căci „la ultima ediție au fost 20”, după cum spunea un veteran.

Premiul “Vladimir Colin” a fost instituit în 1999 de către Ion Hobana și Gérard Klein în amintirea celui care îi poartă numele. Juriul ediției a VI-a a fost compus din Cătălin Badea-Gheracostea (București), Cornel Robu (Cluj), George Ceaușu (Iași), Lucian-Vasile Szabo (Timișoara) și Sebastian A. Corn (București).

Atmosfera a fost intimă, oarecum aseptică de la albul dominant al locației și ușor precipitată, după părerea mea, de parcă se dorea în mod intenționat evitarea momentul penibil în care pe unii i-ar fi apucat plânsul, iar pe alții râsul… Lume mică, orgolii colosale.

Unii dintre autorii propuși și membri ai fandomului SF au lipsit din motive obiective, alții din motive de lene sau invidie. Un frumos exemplu de profesionalism l-a dat Cornel Robu – un membru al juriului, care a transmis pe două pagini, cuvintele sale la adresa evenimentului și nu oricum, ci în plicul cu nominalizări și informații descriptive, oferit fiecărui participant la eveniment. Sincer, cred că prin cele 80 de rânduri ale sale, Cornel Robu ne-a vorbit mai mult decât toți cei prezenți la un loc, cu excepția lui Cătălin Badea-Gheracostea care a prezentat evenimentul.

Roman SF:

Proză scurtă SF:

Roman Fantastic:

Proză scurtă Fantastică:

Non-ficțiune:

Texte de frontieră:

  • Îmblânzitorul apelor – A.R. Deleanu, Ed. CDPL, 2012
  • Și la sfârșit a mai rămas… coșmarul – Oliviu Crâznic, Ed. Vremea, 2010
  • Transfer – Michael Haulică, Ed. Millennium, 2012
  • Transparenți și Semiconductori, povestire cuprinsă în antologia Călătorii în timp – Cristian-Mihail Teodorescu, Ed. Nemira, 2013

Următoarea ediție va avea loc în 2017 pentru perioada cuprinsă între 2014-2016.

Foto: câștigătorii Premiilor Colin 2014 prezenți la decernarea acestora – de la stânga la dreapta A.R. Deleanu, Marian Truţă și Mircea Opriţă

0 Comments

Spune-ți părerea...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.