Salutări din Japonia… pardon, Bruxelles!…

Cu ceva timp în urmă, în una din peripețiile mele prin Belgia, m-am hotărât să ajung, ca tot turistul de rând, la faimosul Atomium. Pentru asta am ales să urmez un traseu pe jos (destul de anevoios, aveam sa descopăr mai apoi), care pornea de la hotelul la care mă cazasem și se termina în celalalt capăt al orașului – experiență pe care nu o recomand decât persoanelor cu valențe masochiste…

Am mers, așadar, pe străduțele întortochiate ale acestei lumi ciudate, cosmopolite și multi-rasiale numită Bruxelles… până am ajuns într-o zonă industrială, cam pustie, în apropierea căreia trecea ceva ce semănă cu o autostradă… Cu un oarecare sentiment de rătăcire, până la urmă am depășit zona, întrebându-mă în tot acel timp, dacă nu era ma bine sa fi luat vreun mijloc de transport…

Ceea ce urma părea a fi și mai periculos… Însă, ca un viteaz ce sunt, mi-am luat inima în dinți și înarmat doar cu o hartă, m-am apucat să străbat următorul meu obstacol… O pădure… de altfel locul perfect în care, conform imaginației mele debordante, puteam să fiu tâlhărit, înjunghiat, violat sau răpit de ființe de pe alte lumi…

– Puțin probabil sunt totuși în Bruxelles, capitala Europei, mă linișteam… privind în jur cu ochii cât cepele!…

Şi uite așa se întâmplă minunea… de printre copaci răsări la un moment dat, exact ca în povești… ceva roșu… o pagodă

– O pagodă în Bruxelles?!!… Mirarea îmi era pe măsura priveliștii…

Poate nu mă mai aflam în Bruxelles…. Adept al întâmplărilor neprevazute cu oarece iz de fantastic… nu m-ar fi mirat să fi fost, așa… hodoronc-tronc aruncat-teleportat pe undeva prin Japonia, căci ceea ce vedeam eu nu părea a fi o imitație… Orașul, mașinile, zgomotul, toate dispăruseră de la o vreme în spatele cortinei de copaci și iată cum un turn din lemn, frumos ornamentat, se zărea mândru de printre copaci, învăluit într-o liniște nefirească…

– Dă-i în colo de clovni siniștri îmbrăcați în latex, dotați cu strapoane și drujbe sclipitoare, puși pe viol, orgii sexuale sau crime înfiorătoare cu turiștii rătăciți prin păduri…, mi-am zis în gând, grăbind pasul. Trebuia să văd de aproape clădirea…

Așa am luat eu prima oară contact cu ceea ce aveam să aflu, mai apoi, a fi una din clădirile ce aparțineau unui complex muzeistic numit „Muzeele Orientului Îndepărtat„.

[…]

La o diferență de un an de la data respectivă, mi s-a ivit iar ocazia sa revăd Bruxelles-ul, așa că mi-am făcut un plan simplu chiar pe suta de metri:

Museums of the Far East -> Moules-frites -> Jägermeister

(traducere liberă: muzeu ală japonez – scoici la ceaun și cartofi prăjiți – biterul ală verde cu cap de cerb pe el, văzut în poze pe la unu’ și altu’…). Pe scurt, cam așa s-au petrecut lucrurile:

04:00 – scularea 04:45 – călăream de zor tramvaiul 41 spre aeroport… 06:40 – părăseam Bucureștiul 08:10 – escala la Zurich (coafura rezistă!) 10:30 – puneam piciorul în Bruxelles… (câștigasem o oră cu diferența de fus orar) 12:30 – cazarea la același hotel 14:00 – am ajuns la muzeu (de data asta am apelat la mijloacele de transport, muzeul închizându-se la 17:00) 17:00 – am ajuns pe una din străduțele din apropierea Grand-Place-ului, unde am savurat o porție de Moules-frites (l-am pus pe ospătar să-mi arate cum se mănâncă… adică cu mâinile și folosind o scoică pe post de pensetă) 20:20 – chocolate shopping therapy 21:30 – înapoi la hotel A doua zi… dis-de dimineață muncă și apoi pe același traseu aviatic înapoi spre casă…

Cu Jägermeister, e o altă poveste… :))

Întors la hotel, m-am gândit să un mic experiment… Am vrut să aflu dacă lucrurile văzute de mine sunt percepute ca fiind veritabile și de către alte persoane… așa că am lansat pe facebook fotografia de mai jos, făcută în fața intrării în pagodă, pe care am intitulat-o sugestiv „Salutari din Japonia..”.

Feedback-ul primit a fost pe măsură… like-uri cu nemiluita și mesaje în care mi se cereau diverse: „să-mi aduci și mie un gheish!”, „ce cauți în Japonia?”, „să-mi aduci și mie ceva din Japonia, …măcar o frunză presată în una din cărțile tale”, „chiar ai fost în Jap?”, „kung fu in japan?”, etc.

Unul din motivele pentru care scriu aceste rânduri este acela de a lamuri anumite persoane că NU AM FOST în Japonia, ci în Bruxelles…

Muzeele Orientului Îndepărtat s-au înființat în 1900 la comanda regelui Leopod al II-lea și constă/constau într-un complex de trei clădiri principale, mai multe foișoare și doua grădini evident tot în stil oriental. Denumirea plurală a complexului are legătură cu istoria locală, însă din punctul meu de vedere la fel de bine ar fi mers simplu „Muzeul Orientului Îndepărtat”, toate clădirile fiind practic în aceeași ogradă…

Pe scurt, muzeul este împărțit în 3 secțiuni: Turnul Japonez, Pavilionul Chinezesc și Muzeul de Artă Japoneză

Turnul Japonez nu poate fi vizitat decât până la etajul 1. În interior te simți ca într-un lăcaș de cult. Pe departe a fost preferatul meu și numai el singur merita cei 4 euro plătiți pe bilet. În Pavilionul Chinezesc predomină o combinație de negru și foarte foarte mult auriu… prea mult auriu… chicios de mult auriu!… Stilul este oarecum mai apropiat de zilele noastre, în comparație cu Turnul Japonez. În Muzeul de Artă Japoneză am descoperit armuri de samurai, kimono-uri și spre surprinderea mea… o colecție impresionantă de Tsuba (avangardele săbiilor de samurai), însă, doar două săbii în toată clădirea… deh… conceptul de artă nu trebuie neapărat asociat cu cel de război… deși samuraii, după părerea mea umilă, cam excelau în ale combina …

Așadar, dacă aveți drum prin această capitală europeană dați o fugă și prin Asia… Merită!…

0 Comments

Spune-ți părerea...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.