Text publicat în Revista Nautilus – Nr.70/Noiembrie 2013

— Vă rog să poziționați degetul arătător în zona de recoltare, conform indicațiilor.

Clona din fața mea era mai puțin zâmbitoare decât cea întâlnită la recepție. Tunica gri, de gulerul căreia erau prinse gradele științifice dobândite, îi confereau un aer de exigență și profesionalism.

Se presupune că la origini nu fusese o femeie chiar atât de atrăgătoare. Cea din fața mea era brunetă și avea niște ochi albaștri care te îndemnau să te scufunzi în privirea ei hipnotică, ca într-un ocean curat. Contrastau perfect cu mediul alb steril al camerei în care ne aflam, atrăgând și mai mult atenția asupra chipului său.

Existau unele zvonuri în rețeaua metropolitană care susțineau că toate angajatele de la Trophonius PG [1], erau clone ce proveneau din ADN-ul fiicei lui Walter Davis, fondatorul acestei corporații. Se pare că aceasta murise de o boală incurabilă pe vremea recesiunii genetice, fapt care a stat la baza motivației lui Davis de a construi ceea ce era acum cel mai mare furnizor de screening și diagnostic molecular din lume.

Bineînțeles, multe voci spun că Davis nu s-a putut abține de la a nu ameliora genomul fiicei sale folosit ulterior ca brand, prin intervenții subtile ce i-ar fi îmbunătățit cu mult șansele oferite de natură.

Trophonius PG neagă oficial aceste zvonuri afirmând că diferențele apărute între originali și clone dar și între două clone oarecare, în timp, se datorează condițiilor de mediu la care a fost supus același genom. O idee care de altfel a stat la baza întregii filozofii a companiei:

Nu-ți lăsa destinul la voia întâmplării. Obține maximum de potențial oferit de natură. Prelungește-ți viața. Fă un screening genomic la Trophonius Personal Genomics

Mi-am scos mănușa și am atins cercul roșu situat undeva în colțul din dreapta al mesei, urmând întocmai indicațiile animate, care îmi arătau cum odată poziționat degetul pe suprafața sticloasă a zonei de recoltare, cele câteva celule epiteliale lăsate în urmă sub forma unei amprente, aveau să fie supuse în timp real analizelor.

Camera de consiliere era complet albă, nu avea ferestre și nici alte piese de mobilier în afară de două scaune și o masă de-o parte și de alta căreia ne aflam. Stilul minimalist părea să pună în evidență omul și nu tehnologia care se afla în spatele întregului proces. Singurele pete de culoare prezente eram eu, clona, suprafața mesei și mai nou peretele din dreapta noastră, care devenise dintr-o dată un ecran uriaș. În centrul său apăruse sigla corporației iar dedesubt o bară de progres și textul “Genomul dumneavoastră este în curs de secvențiere…”

Cu un simplu gest de rotire a degetelor, Rekaa 465… căci așa se prezentase la începutul întâlnirii; învârti imaginea de pe masă în sensul propriu de citire… mări o pictogramă care se transformă în tastatură și începu să scrie ceva într-o fereastră alăturată. Între timp mai multe documente electronice se răsfirară pe suprafața mesei.

— Observ că ați completat și semnat toate formularele privind utilizarea informațiilor genomice, ați acceptat termenii politicii noastră de confidențialitate, însă…. nu ați menționat în câmpul destinat… și arătă cu degetul spre unul din documente… Care este motivul pentru care vă interesează în mod deosebit regiunea 43.52–43.61 Mb de pe cromozomul X?
Știa foarte bine acest lucru. Întrebarea nu fusese pusă întâmplător. Pe chip i se putea citi o oarecare reținere. Recunoscuse gena…

— Probabil mi-a scăpat din vedere. Câmpul era opțional, am răspuns cât se poate de calm… Voi reveni asupra documentelor.

“Genom secvențial în totalitate”, apăru pe perete, urmat de un semnal sonor.

Rekaa începu să lucreze atingând suprafața tactilă a mesei cu o dexteritate ieșită din comun. Navigarea ei prin genom se vedea proiectată pe toată suprafața peretelui, ca o înșiruire de fișiere răsfoite rapid… Într-un final selectă o regiune anume, apoi activă o nouă pictogramă ascunzând astfel amalgamul de fișiere-secvență, transcriptoame și produși proteici undeva în spate, pentru a face loc pe suprafața de proiecție unei interfețe accesibile omului de rând…

Cantitatea de informație primară și mai ales cea derivată era imensă, însă, serverele, aplicațiile și algoritmii de interpretare specifici companiei… reușiseră să dea în câteva clipe o ordine în tot acel haos.

Acum puteam vedea informația structurată pe fiecare cromozom în parte și o listă cu predispozițiile la diverse boli, în funcție de constelația genetică proprie…

— Intenționați să aveți urmași pe cale naturală în următorii 5 ani?…

Mă așteptam la o astfel de întrebare. Clona era predictibilă, urma îndeaproape procedurile standard de lucru. Nu aveam dispoziția necesară pentru o astfel de abordare, motiv pentru care i-am tăiat-o scurt…

— Nu intenționez să am vreodată urmași!…

Mă privi pentru o fracțiune de secundă, timp în care se gândi probabil să abordeze o altă strategie, apoi își continuă navigarea prin genom…

— Vom începe atunci cu gena MAOA, zona dumneavoastră de interes… Gena îi era familiară, însă precaută alesese denumirea științifică în locul celor uzuale – “gena agresiunii” sau “gena războinicului”. Asta, poate și pentru că nu știa exact cât de bine informat eram eu cu privire la acel subiect… Pe formularele de înscriere trecusem o meserie mediocră care nu presupunea studii avansate sau abilitați intelectuale deosebite, ceea ce din punctul ei de vedere mă făcea să fiu predispus la a crede toate grozăviile care se scriau în rețeaua metropolitană despre acea genă. Am simțit cumva nevoia să o liniștesc…
— Încerc să aplic pentru un loc de muncă și… viitorul meu angajator este interesat de această regiune, genă, ce e ea…. De altfel el a plătit în avans pentru această investigație…

În sine, procesul tehnologic nu era scump, însă păstrarea intimității prin tot felul de măsuri de siguranță necesare manipulării informației genomice, făcea din secvențierea genomului uman, o afacere în care se învârteau multe credite.

Bineînțeles, existau și alternative mai ieftine decât Trophonius, dar, asta nu-ți oferea garanția că după o astfel de procedură, nu se va naște cândva una sau mai multe copii clonale a ceea ce ești tu… Din acest motiv Trophonius avea și un sistem de supraveghere mondială și cu acordul tău erai notificat de fiecare dată când vreun fragment de cod genetic mai mare de un anumit număr de perechi de baze, identic cu ADN-ul tău, era identificat într-o locație suspectă…

Dar… în pofida beneficiilor aduse securizării informației genomice, cei de la Trophonius nu scăpaseră de anumite critici care subliniau vulnerabilitatea utilizatorilor la abuzurile care puteau proveni din interiorul companiei. Au fost unele cazuri izolate (pe vremea când angajații nu erau compuși doar din clone), în care informația genomului unor clienți a fost vândută ilegal contra unor sume frumușele… Din acest motiv compania a investit foarte multe credite în crearea de clone cu grad mare de loialitate faţă de companie și totodată în transparență activităților desfășurate. O transparență care mergea de la tot felul de apariții live pe rețeaua metropolitană în care erau prezentate verificările periodice ale organizațiilor civice, până la detalii precum amenajarea camerelor de consiliere – un fel de buncăre în care clientul și o clonă-consilier erau singurii martori ai analizelor… S-au gândit chiar să renunțe la stațiile de lucru clasice pentru mesele cu touchscreen în așa fel încât clientul să vadă permanent mișcările și modul în care consilierul opera datele.

— În regiunea dumneavoastră de interes se află gena ce codifică pentru Monoamin Oxidaza A, o proteină implicată în metabolismul adrenalinei, noradrenalinei, serotoninei și dopaminei. Aveți alela 3A… o versiune a genei, care are o frecvență de 1% în populația caucaziană…

Citi nedumerirea pe chipul meu…

— Ați citit broșurile introductive cu noțiunile de bază, nu?…

Am dat aprobator din cap… Știam care sunt implicațiile, sursa nedumeririi mele era alta decât necunoașterea.

— Această versiune a genei în anumite condiții de mediu, este asociată cu un comportament agresiv, continuă clona. – Condiții de mediu?…

Rekaa deschise un nou fișier pe lângă cele deja deschise ca rezultat al accesării regiunii în care se afla gena, apoi citi câteva rânduri subliniindu-le pentru a fi mai ușor de urmărit…

Monoamin oxidazele sunt enzime care sunt implicate în defalcarea de neurotransmițători și prin urmare, sunt de natură să influențeze sentimentele, starea de spirit și comportamentul indivizilor. Mutațiile survenite la nivelul genelor ce codifică pentru aceste proteine, pot afecta personalitatea sau comportamentul unui individ și prin urmare, aceștia sunt predispuși la agresivitate.

și apoi…

…printre factorii care declanșează comportamentul de tip agresiv, asociați genei în cauză, se regăsesc: fumatul mamei în timpul sarcinii, abuzul experimentat în copilărie, nivelul scăzut de trai , lipsa educației, secreția în exces a testosteronului, excluderea socială sau ostracizarea, situații cu nivel crescut de stres…

Mă regăseam în majoritatea…

A urmat apoi o serie de explicații legate de celelalte predispoziții și caracteristici pe care le dobândisem de la părinții mei, unele interesante precum șansa de a dezvolta la un moment dat ușoare abilitați telepatice, altele destul de plictisitoare cum era rata de creștere a unghiilor de la picioare care era diferită de cea de la mâini … Ne-am întins la discuții aproape șase ore, timp în care am avut ocazia să-mi văd viitorul proiectat în diverse scenarii comportamentale… Ce se va întâmpla cu mine dacă nu renunț la fumat, dacă mă hrănesc excesiv cu anumite alimente sintetice, dacă nu îmi fac anumite tratamente preventive, etc. Partea frumoasă era că mai devreme sau mai târziu, toate sfârșeau prin a muri…

* * *

Mai aveam câteva zile până plecam într-o nouă misiune, de data asta pentru 6 luni în deșertul Gobi…

Patronii fuseseră încântați de predispoziția mea genetică la agresiune excesivă. Primisem în avans cea de-a doua misiune poate și pentru că acest lucru era văzut ca un avantaj pentru cerințele ei… Dețineam resursele naturale pentru care un alt individ angajat pentru același post ar fi trebuit să urmeze o anumită medicamentație inhibitorie… Ceea ce era cam dificil de supravegheat și monitorizat în locul în care mergeam… Însă, pentru a ajunge acolo, mai aveam o sarcina de îndeplinit…

Cu toate că trecuse ceva timp de la ultima mea vizita la Trophonius PG… una din întrebările clonei, îmi rămăsese înfiptă ca un ghimpe în minte: „Intenționați să aveți urmași pe cale naturală în următorii 5 ani?…”.

Stilul meu de viață făcea ca acest lucru să pară puțin probabil. O asemenea intenție cerea de la sine o oarecare stabilitate, iar eu cu sau fără voia mea riscam să fiu ucis la tot pasul… Nu avea rost să îmi fac speranțe, însă, asta nu mă scutea de la mă lovi din când în când de această dorință, care… “zăcea în sinea mea în stare latentă… suprimată și abandonată” după cum îmi spusese cândva un evaluator PSY…

Aflasem între timp de existența unor companii fantomă, care contra cost, recombinau virtual două genomuri și ofereau persoanelor interesate posibilitatea de a vedea proiecții ale posibililor lor urmași… Desigur, asta te putea costa și câțiva ani de ostracizare, dacă apelai la astfel de servicii și erai prins… Iar unele surse mai documentate afirmau că numai Trophonius cu imensa sa baza de date și puterea de calcul aferentă, ar fi fost în stare să deslușească combinațiile de gene și proiecția unui nou organism cu o exactitate apropiată de cea reală, așa cum numai prin reproducere naturală s-ar fi putut obține. Restul erau doar impostori, care vindeau produși ai imaginației lor pe post de posibili urmași rezultați din unirea a două persoane.

Evident Trophonius nu vindea astfel de servicii populației de rând, întrucât politica sa viza doar experiența individuală și nu cea combinată sau colectivă (artificială). Însă, pornind de la același principiu ofereau ceva apropiat… O himeră după părerea unora!…

M-am prezentat la unul din sediile subterane ale laboratoarelor Trophonius. Altul decât cel inițial, ales de cei care mă angajaseră pentru anumite vulnerabilități. Avem instrucţiuni clare să le valorific pentru a-mi duce la bun sfârșit prima misiune.

Pachetul de servicii pe care îl oferea cei de la Trophonius includea secvențierea întregului genom și consultarea informațiilor doar în cadrul sediilor lor, ca o măsura extremă de siguranță.

Odată ce aveai genomul secvenţiat, puteai să cumperi nenumărate consultații pe marginea lui, la un preț accesibil, însă nu iți era permis să iți manipulezi singur informația genomică, decât dacă renunțai la serviciile lor de siguranță… iar asta în zilele acelea nu era un lucru prea înțelept să-l faci… Fuseseră nenumărate cazuri în istoria recentă, în care clone “fabricate” peste noapte au fost instruite să-și elimine originalul cu scopul de a-i ocupa funcția sau rolul cheie acolo unde persoane cu o anumită influență aveau un interes…

Pentru a contracara astfel de situații cu impact social major, guvernele multor țări apelau la serviciile în materie de securitate genomică furnizate de Trophonius… fiecare angajat cheie era obligat să își secvențieze genomul odată la maxim două luni. Se urmarea crearea permanentă a unei hărți a mutațiilor punctiforme apărute de-a lungul timpului. Numai așa se putea diferenția o clonă de un original… Era o luptă contra-cronometru… O clonă se putea matura în minimum două luni… În două luni apăreau noi mutații în genomul unui original… Așadar, oricât de recent ar fi fost furat ADN-ul unui original, o clonă nu putea reflecta decât o copie anterioară a acestuia…

La recepție o clonă serviabilă, îmi zâmbi ca de obicei…

— Buna ziua, bine ați venit la Trophonius Personal Genomics. Cu ce vă pot ajuta? – Aș dori o consultație genomică specială – categoria proiecții. Cererea electronică a fost trimisă acum două săptămâni, am răspuns cunoscând în detaliu fiecare procedură.

Am dat câteva date de identificare după care am fost direcționat către camera de consiliere 3045.

În camera 3045 se afla, evident, clona Rekaa 3045, care de data asta era roșcată și avea un tatuaj pe gât care continua mult sub tunică…

— Pentru identificare vă rog să poziționați degetul arătător în zona de recoltare, conform indicațiilor.

În câteva secunde genomul meu fusese găsit în baza de date Trophonius…

— Conform cererii dumneavoastră am demarat proiecția virtuală a “sufletului pereche”.

Prin acest termen trebuie să înțelegeți că ne referim într-o manieră metaforică la proiecția virtuală a unei persoane de sex feminin perfect compatibilă cu dumneavoastră.

— Doar din punct de vedere biologic?…

Clona se opri o secundă, ușor contrariată.Apoi…

— Fiecare om este produsul genelor și al interacțiunii lor cu mediul înconjurător… Am ținut cont de toate aspectele… inclusiv cele fenotipice [2] complementare dumneavoastră. O să găsiți acest aspect irelevant după ce vom termina analiza. Compatibilitatea genetică, subtil, se transformă în compatibilitate comportamentală și apoi în atracție.

Depindea doar de perspectiva din care alegeam să văd lucrurile… Puteam crede în magie… sau în știință… Oricum, peste un anumit nivel de complexitate, păreau să se contopească…

— Principiul de baza de la care pleacă acest produs este cel al atracției caracterelor complementare… În natură fiecare organism prezintă o atracție deosebită pentru acele caractere biologice care conferă speciei anumite avantaje adaptative necesare mediului în care trăiește… Deși specia umană, din acest punct de vedere, este aparent mai puțin strictă, în majoritatea cazurilor, prima evaluare a unui partener este de natură biologică. Inconștient, omul evaluează dacă un anumit individ îi poate deveni partener reproductiv, în funcție de starea de sănătate și caracterele ce i-ar putea oferi în descendență un avantaj… Cum ar fi caracterele evidente ca înălțimea, suplețea, inteligența, comportamentul social, etc. dar și cele subtile precum feromonii, compoziția chimică a sudorii și altele…

Pe lângă acest aspect, trebuie să țineți cont că proiectarea “sufletului pereche” pornește de la următoarea premisă – selecția naturală influențează și direcționează subtil sentimentele de dragoste. Adesea, clienții noștri se îndrăgostesc de proiecția oferită de noi… S-a dovedit pe baza studiilor efectuate pe clone și înainte de asta pe gemeni monozigoţi, că există o formă de atracție genetică care funcționează la un anumit nivel prin atracția între genomurilor similare și cu o tentă mai pregnantă a acelora diferite, dar care în esență conferă un echilibru și o anumită stabilitate genetică în descendență…

Clona avea pregătit dinainte acest discurs, probabil îl repeta cu fiecare client în parte…

Auzisem și eu de cazurile gemenilor monozigoți de sexe diferite care despărțiți la naștere, ulterior printr-un joc al hazardului, ajungeau să se îndrăgostească unul de celalalt fără să aibă habar că sunt frați, dar și de numărul mare de clone cu înclinații homosexuale…

— Creierul uman are mecanismele sale de selecție supuse evident selecției naturale, continuă clona. De pildă, într-o comunitate restrânsă, inconștient majoritatea oamenilor vor căuta să formeze un cuplu cu acele persoane care dețin din perspectiva propriului genom cea mai mare compatibilitate… însă asta e valabil doar pentru grupul respectiv… căci compatibilitatea genetică poate fi pe mai multe nivele și atunci, într-un grup mai mare… prima persoana aleasă poate fi surclasată de o alta… și tot așa până ce compatibilitatea atinge cele mai mari cote, limitată fiind dată doar de contextul socio-spațio-temporal…

Noi vă oferim o proiecție cu o cotă de compatibilitate apropiată de perfecțiune și care în natură are șanse mici de apariție… însă veți știi cel puțin de ce vă apropiați ca model… și totodată veți înțelege de ce vă simțiți atras de un anumit tip de partenere… Mai exact… veți înțelege ce lipsește din caracterele dumneavoastră și este complementar în partenerele pe care inconștient sau nu, le-ați ales sau le veți alege, pentru a atinge un echilibru.

— Ce reprezintă acest echilibru?… Trebuia să știu exact regulile jocului, orice echilibru pe lumea asta are o doză de relativitate.

Clona lasă să i se citească pe chip un zâmbet ușor crispat, apoi se conformă noii cerințe. Avea răspunsuri pentru orice…

— Prin echilibru, Trophonius Personal Genomics definește totalitatea factorilor care fac ca un anumit individ să fie perfect adaptat la condițiile de mediu de pe Terra în următorii 30 de ani… prin asta înțelegându-se condiții climaterice, condiții epidemiologice, condiții socio-economice, tot. Evident acest echilibru poate fi atins prin urmașii dumneavoastră, în situația ipotetică în care veți concepe urmași cu un partener cât mai apropiat de proiecția noastră… sau altfel spus, cât mai apropiat de “sufletul dumneavoastră pereche”.

Toată această abordare avea în spate politica Trophonius… aceea de a nu interveni în selecția naturală a speciei umane decât poate prin consiliere, dar asta nu era o intervenție de luat în seama căci la fel de bine puteau crea pe baza proiecției “sufletului pereche”, acele ființe născute în urma selecției artificiale a genelor, pentru a folosi unui scop anume, numite generic golemi. Însă aceștia au fost interziși după recesiunea genetică și așa trebuiau să rămână…

Între timp clona îmi proiectă pe perete genomul secvențiat, alături de o copie în care anumite gene erau modificate.

— Pentru fiecare dintre genele dumneavoastră sistemul nostru a căutat și comparat toate variantele existente în populația umană, alegând în funcție de fiecare gena variantele benefice. Dacă una din genele dumneavoastră oferă maximum de adaptare în speciei umană, atunci în cadrul proiecției “sufletului pereche”, ea a fost lăsată intactă. Dacă în schimb gena dumneavoastră este mutantă și nu oferă vreun avantaj adaptativ, atunci proiecției i s-a alocat o genă care să contrabalanseze efectele negative ale genei dumneavoastră.

Există o categorie de gene pentru care caracterul adaptativ este aparent irelevant… De exemplu, genele pentru culoarea ochilor… Indiferent de culoarea ochilor un om ar trebui să reușească în viață fără prea mari probleme… Pentru acest tip de gene am făcut o selecție ținând cont de doi parametrii… Am ales variantele cu frecvența cea mai mare în populația umană… bazându-ne pe faptul că Natura favorizează aproape întotdeauna anumite variante dacă oferă un caracter adaptativ subtil, nedescoperit poate de sistemele noastre sau de comunitatea științifică. Iar al doilea parametru, acolo unde a fost posibil, am folosit studiile psiho-comportamentale,… De exemplu, dacă din punct de vedere al adaptării sociale indivizii cu o anumită culoare a ochilor sunt favorizați în vreun fel și dacă da în ce context…. Pentru acestea din urma am ținut cont și de informațiile suplimentare furnizate în cererea dumneavoastră.

Cererea electronică cuprinsese într-adevăr o mulțime de întrebări legate de preferințele mele…

— Acestea sunt câteva detalii tehnice pe care protocolul mi le cere sa vi le aduc la cunoștință pentru știi exact limitele produsului nostru. Fascinația clienților noștri derivă din combinația tuturor acestor gene și detaliile fenotipice, care în final duc la crearea unei ființe virtuale unice…

Fiecare genă interacționează diferit cu mediul și cu celelalte gene ale genomului… Fiecare produs proteic urmează o anumită cale metabolică… contextul este cadrul biologic pus la punct de miliarde de ani de evoluție, însă misterul unicității unei ființe derivă din multitudinea interacțiunilor cuantificate probabilistic în spațiu și timp.

Pe chipul clonei se putea citi acum o oarecare satisfacție… Se regăsea ca parte integrantă a unui proces extins până la perfecțiune… Aproape că puteai crede că scopul vieții ei era acela de a-mi vorbi despre companie și serviciile sale… În fond, chiar așa era… filozofia companiei o făcea să se simtă unică.

— Reproducerea acestui cadru este posibilă datorită puterii de calcul pe care o deține Throphonius PG în momentul de față. Pentru a ajunge la o forma stabilă, am efectuat peste două miliarde de simulări în urma cărora am eliminat interacțiunile fatale… În ciuda selecției noastre primare, prin care am ales cele mai bune gene, se pot ivi situații în care interacțiunea dintre două gene bune creează un context nefavorabil pentru o a treia genă… Nu este suficientă doar informația genetică ci și interacțiunea fiecărei gene și a produșilor ei…

Ascultam cu interes informațiile furnizate de clonă și știam că aceasta omitea să spună că astfel de calcule ar fi fost imposibile fără intervenția unei forme de inteligență artificială… unul din detaliile secrete, pe care cei de la Trophonius le păzeau cu sfințenie.

— Sunteți pregătit să vă cunoașteți “sufletul pereche”?…

— Am aprobat dând din cap, mânat de curiozitate.

Pe peretele de proiecție apăru reprezentarea unei ființe virtuale, într-o linie a timpului ce începea cu primele diviziuni celulare, continuă cu toate etapele maturizării biologice – copilarie, adolescență, maturitate… până la bătrânețe.

Pentru o primă impresie, clona avu grijă să aleagă o perioadă de timp, care să corespundă cu vârsta mea…

Am început să privesc atent fereastra care se mări pe întreaga suprafață a peretelui ca într-o proiecție cinematografică… Amandoi vedeam o femeie la vreo 30 de ani savurându-și cafeaua de dimineață, pe veranda unei case mediteraneene… Era suplă, înaltă, tunsă scurt asimetric, îmbrăcată într-o rochie albă vaporoasă. Nu intra tocmai în standardele de frumusețe contemporane, însă, trăsăturile ei le-am găsit de îndată interesante… Avea ceva anume în gesturi și mai ales în modul în care răsfoia o revista în timp ce sorbea din cafea, care mă atragea… mă fermecă… O imagine care avea să mă bântuie mulți ani, mai apoi…

Orice evaluator PSY ar fi putut confirma ca acel cadru nu fusese ales întâmplător, Throphonius PG știa sa manipuleze nu numai fondul genetic ci și caracteristicile psihologice ale fiecărui client în parte…

— Câtă meticulozitate în alegerea detaliilor, am gândit atunci oarecum întristat… Timpul expirase…

Tic-Tac… O explozie a zguduit din temelii incinta, urmată de o serie de pene de curent în cascadă, care avuseseră ca efect paralizarea pentru câteva minute a activității întregului complex… În tot acest timp am avut grijă să dobor clona și apoi să o las inconștientă… Nu avea să-și amintească nimic…

Mi-am activat implantul vocal printr-o apăsare fermă la nivelul gatului. Apoi în întuneric…

— Sistem activează asistența vocală… autorizație Rekaa 3045 – dezastre temporare.
— Autorizație verificată, se auzi o voce artificială după ce sistemul de rezervă recunoscu reproducerea fidelă a vocii și a tonalității clonei.
— Sistem alterează 50% secvența genom din baza de date centrală, copiile de siguranță și buffer-ul temporal local ce aparțin subiectului cu ID-ul XU00coijosassaiojdwsdASd544646.
— Secvența genom având codul de identificare XU00coijosassaiojdwsdASd544646 a fost alterată.
— Sistem șterge în 3 minute toate înregistrările efectuate din aceasta cameră în ultimele 24 de ore…
— Ștergerea tuturor log-urilor a fost programată…

Apoi… luă naștere un gând… o idee care avea să-mi schimbe destinul pentru totdeauna…

— Sistem… caută în baza de date centrală, orice genom identic cu ultima proiecție “suflet pereche” accesată din această cameră…
— Căutare finalizată. Există o identificare cu un grad de similitudine de 99,999995%
— Sexul?
— Feminin.
— Vârsta în ani?
— 13 ani.
— Ultima localizare?
— Dunhuang, deșertul Gobi.
— Numele…
— Încălcare de protocol… Nu aveți autorizație pentru date cu caracter personal… Sistemul se va închide în 3.. 2..1..

O liniște de mormânt se lăsă peste cameră…

Era suficient…

* * *

Rakaa 3045 zăcea inconștientă pe podea. În curând se aprinseră și luminile. Sistemul local se restartase…

După câteva minute, clona părea să își revină ca dintr-un leșin. Aparent afectat, simulam oferirea primului ajutor…

— Ce s-a întâmplat?…
— Probabil încă un atentat…

__________

[1] TROPHONIUS – unul din fii lui Erginus, regele Orchomenos-ului, sau al lui Apollo. El împreună cu fratele său Agamedes, au construit templul din Delphi și trezoreria regelui Hyrieus în Beoția. După moartea sa, a fost venerat ca erou și ca spirit oracular în peșteră de lângă Lebadeia în Beoția. (n.a.)

[2] FENOTIP – Ansamblu de însușiri și caractere care se manifestă în mod vizibil la un individ și care este determinat de baza ereditară și de condițiile de mediu. (n.a.)

%d bloggers like this: