360° videos

Îmi plac mult filmele astea noi filmate la 360 de grade și mi-ar plăcea și mai mult dacă le-aș vedea cu o cască VR. Sunt atât de multe detalii pe care le poți observa parcurgând un astfel de film încât fiecare vizionare poate părea o nouă experiență. Am ales mai jos trei exemple de filme, filmulețe, video-uri filmate la 360 de grade: un reportaj la o fermă de servere Google, o înregistrare în timp real al unui zbor cu supersonice și un film Science-Fiction.

 

P.S. L-ați văzut pe paznicul care apare în fiecare cadru din primul filmuleț păzind reporterul să nu facă vreo prostioară pe la serverele Google? Cu cât e mai vulnerabil locul respectiv pentru un atac cibernetic cu atât mai aproape de reporter stă… În asta constă frumusețea filmelor filmate la 360 de grade. Se pot ascunde detalii interesante chiar în spatele camerei, de care, în filmele tradiționale, n-ai putea fi conștient.

Visele lui Dali

Ți-ai imaginat vreodată cum e să călătorești în mintea unui artist?… Dar în universul capodoperelor sale?… Pare ușor imposibil, nu? Ei, nu chiar. Vă invit să pășiți într-o astfel de lume, vizionând acest video. Lumea lui Dali.

Nu, nu e un video oarecare, ci e unul care se apropie foarte mult de cum percepem noi realitatea, adică e „filmat” la 360 de grade. Este, de fapt, o reprezentare 3D expusă 2D, în care privirea spectatorului este independentă – el poate privi oriunde în timpul filmului exact ca într-un carusel tematic. Folosiți săgețile din colțul din sus al ferestrei video sau trageți cu mouse-ul de imagine, pentru a înțelege mai bine despre ce e vorba…

Photo: Caravana lui Dali de Aram Vardazaryan

Pierderile umane în Al Doilea Război Mondial

Un documentar bazat pe date despre război și pace, The Fallen of World War II analizează costul pierderilor umane în Al Doilea Război Mondial și compară dimensiunile numerice ale pierderilor umane din alte războaie, inclusiv tendințele și conflictele recente.
Scris, regizat, codificate, narat de twitter.com/neilhalloran
Sunet și muzică de twitter.com/Dolhaz

Pentru versiunea interactivă, bilete și multe altele: fallen.io